Numerologia anului 2013 – Destinul tau in 2013

Numerologia 2013 iti ofera o inedita perspectiva despre destinul tau in noul an, in functie de numarul tau norocos sau anul tau personal. Stiinta numerologiei s-a dezvoltat inca din antichitate, fiind considerata pe atunci o ramura a matematicii. In prezent, aceasta metoda de predictie este considerata a apartine zonei paranormale sau cunoasterii mistice, asemeni cumva astrologiei. Atat numerologia cat si astrologia zilei si anului de nastere incearca sa desluseasca traiectoria probabila a unor destine, indiferent daca este vorba despre trecut, prezent ori viitor.

Pentru a afla anul tau personal 2013 sau numarul tau norocos in anul 2013, trebuie sa urmezi metoda simpla de mai jos:

- Selecteaza cifra corespunzatoare lunii tale de nastere astfel: ianuarie = 1 , februarie = 2 , martie = 3 , aprilie = 4 , mai = 5 , iunie = 6 , iulie = 7 , august = 8 , septembrie = 9 , octombrie = 1 , noiembrie =2 , decembrie = 3 .

 - Determina cifra numerologica reprezentand ziua ta de nastere . Aceasta cifra este aceeasi cu cea a zilei tale de nastere daca esti nascut intr-o zi de 1 , 2 , 3 , 4 , 5 , 6 , 7 , 8 , sau 9. Cei a caror zi de nastere este formata din doua cifre trebuie sa faca suma celor doua cifre. De exemplu , atat ziua de 17 cat si cea de 26 se reduc la numarul 8 ( 1 +7 = 8 , 2 + 6 = 8). In acelasi fel, 10 se reduce la 1 ( 1 + 0 =1), iar 29 la 2 ( 2 + 9 = 11 , 1 +1 = 2).

 - Insumeaza cele doua cifre corespunzatoare lunii si zilei tale de nastere cu cifra numerologica a anului 2013 , care este aceeasi pentru oricine , adica 6 ( 2 + 0 + 1 + 3 = 6 ).Daca este necesar , procedeaza la reducerea acestei sume la o singura cifra , asa cum am aratat mai sus. De exemplu, eu m-am nascut pe 13 august 1988; zilei de 13 ii corespunde cifra 4 ( 3 + 1 = 4) , lunii august , cifra 8 , iar anului 2013 , cifra 6. Daca adunam, rezulta : 4 + 8 + 6 = 18 , 1 + 8 = 9. Asadar numarul anului meu personal 2013 este 9.

Anul personal 1 in numerologia 2013

Acest an este unul al schimbarilor, progresului si noilor inceputuri. Ceea ce faci in 2013 va avea un rol major in tot ceea ce ti se va intampla in urmatorii noua ani ai vietii tale. Creaza-ti noi obiective si straduieste-te sa ti le materializezi. Nu irosi nici una din oportunitatile ce ti se ivesc in cale. Poti avea un debut promitator intr-o afacere, sau ai sansa de a-ti extinde una deja existenta. Este posibila o noua poveste de dragoste. In acest an, pari a fi supus unor testari ale caracterului si resurselor tale, asa ca fii pregatit sa dai tot ce ai mai bun in tine. In anul personal 1 va trebui sa dai dovada de curaj, independenta si initiativa.

Anul personal 2 in numerologia 2013

In noul an, succesul si fericirea depind de masura in care stii sa dai dovada de tact, simt diplomatic si cooperare. De multe ori, te poti descoperi in rolul de mediator al unor conflicte ori dispute. Pe langa diplomatie iti este pusa la incercare rabdarea, o calitate esentiala in 2013 pentru depasirea problemelor si mentinerea relatiilor cu oamenii apropiati. In nici un caz nu trebuie sa te lasi in voia agresivitatii. Nu trebuie sa fortezi nota pentru ca in 2013 planurile si initiativele tale se vor dezvolta, fara ajunge insa, de obicei, la un final mult asteptat. Acest an iti poate aduce noi parteneriate si chiar intalnirea mult visatului suflet pereche.

Anul personal 3 in numerologia 2013

Ti se deschide in fata o perioada de-a lungul careia este necesar sa iti folosesti cat mai mult talentele si abilitatile creative. Orice activitate avand de a face cu scrisul, sau arta, se bucura de bune auspicii. Cu toate acestea, nu poti obtine nici un rezultat remarcabil daca nu iti pastrezi focalizarea si perseverenta. Placerile, calatoriile si o viata sociala activa sunt cuvintele cheie ale acestui an. Foloseste-ti imaginatia, nu te feri sa visezi si sa iti vizualizezi viitorul asa cum ai vrea sa fie. 2013 pune accentul pe vechi si noi prietenii, pe bucuriile apropierii de oameni, dar si pe problemele asociate cu aceastea. Nu te lasa influentat de amici in ceea ce este cu adevarat important pentru tine, fii atent la barfe si la mesajele verbale pe care le transmiti celorlalti! Dragostea este mereu prezenta in noul an, la fel ca si prilejul de a scoate la lumina copilul din interiorul tau, si a te delecta din plin cu tot ce are de oferit viata. Pastreaza-ti atitudinea optimista, si evita sa te lasi prada unor capricii de moment.

Anul personal 4 in numerologia 2013

Anul personal 4 insista asupra “punerii umarului la treaba”, asa ca este de asteptat sa ai multe de facut in sfera profesionala sau chiar acasa. Este vremea sa fii practic si cu picioarele pe pamant. Poti descoperi ca ai mai putin timp pentru vacante sau placerile personale. Acest an este dedicat cladirii si consolidarii viitorului tau, actiunile tale din acest ciclu al existentei putand sa iti ofere insemnate realizari si oportunitati. Este necesar sa fii cat mai organizat, mai perseverent si mai atent fata de detalii. Nu te culca pe lauri! In 2013 nu este indicat sa iti asumi mari riscuri, sau sa te implici in aparent promitatoare investitii menite a te imbogati peste noapte. Poti fi constrans de unele limitari, intrucat trebuie sa te supui cat mai riguros regulilor jocului. Acest an iti impune sa aduci stabilitate in toate sectoarele vietii tale, inclusiv in ceea ce priveste sanatatea. Stresul datorat muncii isi poate pune amprenta asupra ta, asa ca incerca sa iti rezervi un timp minimum de relaxare si odihna. Daca esti, in general, o persoana imprastiata, in noul an poti simti necesitatea de a te autodisciplina.

Anul personal 5 in numerologia 2013

Acest an personal iti cere sa fii foarte flexibil si adaptabil intrucat schimbarile sunt mereu la ordinea zilei, iar existenta ta poate trece prin numeroase suisuri si coborasuri. Este probabil sa te eliberezi de limitarile ce ti s-au impus in 2012. Te poti simti putin dezorientat pentru ca imprevizibilul iti sta mereu in cale. Ai parte de o perioada excelenta pentru dezvoltarea carierei, afirmarea si avansarea pe scara ierarhica. Daca esti nemultumit de jobul tau, energiile acestui an iti permit sa iti gasesti un alt loc de munca, mult mai potrivit aspiratiilor tale. De asemeni, poate avea loc o schimbare a locuintei, si chiar una a relatiei de cuplu. Viata amoroasa iti poate rezerva numeroase aventuri ori flirturi. Este un an favorabil pentru calatorii, noi experiente si promovarii ideilor ori ambitiilor tale. Ai grija, totusi, sa nu te angajezi in prea multe activitati ori proiecte, care iti pot rapi focalizarea. Fereste-te de excesele alimentare!

Anul personal 6 in numerologia 2013

Ai in fata o perioada dedicata cu precadere indatoririlor si responsabilitatilor familiale. Un nou membru aparut in familie sau o ruda apropiata grav bolnava iti pot solicita timpul si atentia. In 2013 este necesar sa te ocupi cat mai mult de cei dragi, dand deoparte egoismul si lasand frau liber afectiunii si devotamentului. Daca nu vrei sa te indepartezi sau instrainezi de oamenii apropiati, trebuie sa mentii cu orice pret armonia in relatiile cu familia si prietenii. Nu intamplator, in anul personal 6 par a avea loc multe divorturi. In acest an iti poate fi testata capacitatea de a relationa cu cei din preajma. Pe de alta parte, este posibila o inchegare a relatiei de cuplu, culminand cu o casatorie.
Sfera financiara iti cere o sporita atentie, intrucat noul an este norocos in afaceri. Te poti bucura de o promovare ori o marire de salariu, insa acest lucru atrage dupa sine o largire a responsabilitatilor profesionale. Reparatiile sau renovarea locuintei poate reprezenta una din prioritatile anului 2013.

Anul personal 7 in numerologia 2013

Anul personal 7 pune accentul pe intuitie in defavoarea abordarii pur rationale a lumii. Ti se ofera o perioada oportuna evolutiei spirituale. Inconjurat de liniste si seninatate, ai mai multa vreme la dispozitie pentru relaxare si meditatie. Este de asteptat sa dedici mai mult timp somnului decat pana acum. Poti, de asemeni, sa te simti mai putin inclinat sa te exteriorizezi, fiind mai curand predispus sa te retragi in singuratate. Probabil ca iti vei pune mai des intrebari despre sensul existentei tale si te vei cufunda in preocupari cumva filozofice. Este vremea sa meditezi si sa iti examinezi in profunzime universul interior. Acest an poate vesti o purificare mentala si sufleteasca, o evaluare a sinelui si a ceea ce este cu adevarat important pentru tine. Intensa spiritualitate asociata cu cifra 7 iti poate deschide drumul catre crearea unei veritabile credinte interioare. In noul an nu numai ca vei fi mult mai putin implicat in afaceri sau cariera, ci te vei putea trezi in mijlocul unor conjuncturi capabile a-ti oferi un sporit timp pentru tine insuti. Este un an excelent pentru studiu, invatatura si dezvoltare personala.

Anul personal 8 in numerologia 2013

Anul personal 8 este unul al marilor impliniri. Iti pot fi recunoscute meritele, eforturile si competenta, putandu-te bucura de o promovare, precum si de numeroase oportunitati in afaceri. Este timpul sa iti pui la treaba spiritul practic si judecata, resursele si abilitatile innascute. Poti fi surprins de prestigiul castigat si de influenta pe care o ai asupra oamenilor din imediata ta apropiere. Nu este cazul sa te focalizezi asupra banilor (care nu iti vor lipsi, de altfel), ci asupra carierei. Stabileste-ti niste ambitioase obiective inca de la inceputul lui 2013 si staduieste-te sa le materializezi. Pana spre sfarsitul anului, vei observa progrese remarcabile ale parcursului tau profesional. Acest an personal aduce un stabil echilibru karmic in viata ta. Asteapta-te ca tot ce ti se cuvine, inclusiv datoriile banesti, sa se intoarca nemijlocit catre tine.

Anul personal 9 in numerologia 2013

Anul personal 9 iti prilejuieste finalizarea si incununarea tuturor vechilor proiecte si afaceri, si pregatirea terenului pentru noi inceputuri. A sosit vremea sa te eliberezi de acele lucruri ce nu iti mai sunt de folos sau iti infraneaza evolutia. Este vorba, cu precadere, despre activitati, conjuncturi si oameni ce au aparut in existenta ta in ultimii 8 ani, la care este necesar vrand-nevrand sa renunti. In acest context, este posibil sa parasesti o slujba care nu te implineste ori sa pui capat unei relatii care nu te mai reprezinta. Daca cineva se indeparteaza de tine in anul personal 9, este bine sa il lasi sa plece si sa nu te agati de amintiri, aducand astfel prejudicii viitorului tau. Intr-un fel sau altul, trebuie sa te purifici, sa faci o curatenie generala in viata ta. 2013 nu este un an potrivit initierii unei noi afaceri ori unei casatorii. Daca ai in minte asa ceva, ar fi de recomandat sa amani acest lucru peste un an. Orice ai face in 2013, daca te straduiesti sa fii mereu tolerant, gata sa ii ajuti ori sprijini pe cei din jur, faptele tale bune se vor intoarce intreit catre tine.


Copyright © diane.ro. 2012 - 2013

Articole din acelasi domeniu in blog:

Ziua casatoriei in numerologie

Numerologia datei de nastere

Semnificatia secreta a numelui in numerologie

Horoscop Diana 2013 - Toate zodiile
Numerologia anului 2013 – Destinul tau in 2013 Numerologia anului 2013 – Destinul tau in 2013 Reviewed by Diana Popescu on decembrie 31, 2012 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.